Festivalul ICon Arts Transilvania deschide, și la ediția de anul acesta, noi orizonturi conceptuale pentru iubitorii muzicii clasice. Concertul de deschidere vă prezintă conceptul SACRUM. Evenimentul are loc mâine, 25 iulie a.c., la Mediaș, în Biserica Evanghelică „Sf. Margareta”, de la ora 19:00. SACRUM este un proiect dedicat promovării muzicii sacre, prin lucrări de o mare diversitate, semnate de compozitori din Renaștere până la compozitori ai muzicii moderne și contemporane.
În program: lucrări de Johann Sebastian Bach, Giacomo Rossini, Andrew Lloyd Webber, Pietro Mascagni, Arvo Pärt și alte piese din creația universală. Protagonistii concertul sunt: Florin Estefan – bariton, Diana Țugui – soprano, violonistului Rareș Muntiu, la pian, Lelia Serafinceanu
Festivalul ICon Arts Transilvania înseamnă o adevărată aventură culturală prin sudul Transilvaniei, pe care o puteți construi după propriul itinerariu. Ediția cu numărul 20 cuprinde 16 evenimente în 10 localități din sudul Transilvaniei, Sibiu și împrejurimi.