Mediaș Bike Marathon, ediția 2022

Cea de-a V-a ediție a „Mediaș Bike Marathon” se organizează, în acest an, în data de 17 septembrie a.c.. Competiția, care s-a bucurat în toate cele patru ediții anterioare de un real succes și a cules numeroase aprecieri pozitive din partea participanților, este organizată de Primăria Municipiului Mediaș, Asociația de Turism și Ecologie „Dianthus”, Asociația „Mediaș 750 de ani”, în parteneriat cu Consiliul Județean Sibiu.

Ca specific, „Mediaș Bike Marathon” este o competiție de ciclism cross country care se desfășoară în zona de nord a județului Sibiu, traversând atât pitorești localități rurale cu biserici fortificate, cum ar fi Biertan, Richiș și Buzd, cât și zone de păduri umbroase din patrimoniul Sitului Natura 2000, o parte dintre trasee fiind incluse și în deja cunoscuta Via Transilvanica. Pe lângă promovarea unui stil de viață sănătos, a mișcării în aer liber într-un spirit competițional, organizatorii își propun și promovarea frumosului municipiu de pe Târnava Mare și a împrejurimilor sale ca destinație pentru cicloturism, dar și ca pe un loc bogat în obiective turistice și agro-pensiuni cu mâncăruri inspirate din tradițiile săsești.

Un aspect demn de menționat în legătură cu ediția precedentă a „Mediaș Bike Marathon“ este faptul că nivelul calitativ înalt al organizării a permis competiției să fie înscrisă și ca etapă a Campionatului Național de XCM din cadrul Federației Române de Ciclism (FRC). De asemenea, este de evidențiat că, la startul competiției s-au înscris aproape 700  de sportivi, amatori și licențiați, atât din țară, cât și din străinătate, constituindu-se astfel într-un eveniment sportiv de excepție.

„Faptul că la ediția din anul 2021 Mediașul a putut găzdui campionatul național XCM, organizat în colaborare cu Federația Română de Ciclism, a demonstrat că echipa Mediaș Bike Marathon, împreună cu Primăria Municipiului Mediaș, ONG-uri, comunitatea de cicliști, voluntarii și bineînțeles partenerii și sponsorii evenimentului, este una închegată, care prin implicare și muncă a reușit să se ridice într-un scurt timp la nivelul așteptărilor cicliștilor din România”, a declarat primarul Municipiului Mediaș, dl. Roman Gheorghe.

Competiția adulților

Partea principală a competiției o constituie cursele dedicate adulților iar în acest an, la fel  ca și la edițiile precedente, trei probe diferite în funcție de lungime și grad de dificultate sunt dedicate lor: traseul de 25 de km, traseul de 40 de km și traseul de 75 de km. Organizatorii au introdus, încă de anul trecut, secțiunea de e-bike, o competiție cu biciclete acționate electric, foarte spectaculoasă și din ce în ce mai cerută de participanți, desfășurată pe traseul de 40 de kilometri, cu premiere la categoriile open masculin și feminin. Noutatea ediției acestui an o constituie un nou segment de traseu care, cu siguranță, va pune la încercare condiția fizică a tuturor participanților. Evident, pentru a asigura echitatea competiției, fiecare probă din cele menționate este organizată pe categorii diferite de vârstă, atât la feminin cât și la masculin.

Cursa copiilor

Pentru că organizatorii sunt interesați ca acest frumos sport să se dezvolte la Mediaș și să atragă în continuare practicanți, în fiecare an competițional se organizează și cursa copiilor,  o competiție ciclistă pentru cei mici, pe un traseu urban, astfel încât aceștia vor avea propriul lor Mediaș Bike Marathon. Cei mai mici iubitori ai ciclismului se vor putea înscrie la categoriile 5-6 ani, 7-9 ani, precum și 10-13 ani. Startul se va da pe strada Johannes Honterus și se va întâmpla după plecarea concurenților Mediaș Bike Marathon. Astfel, copiii de 5-6 ani vor parcurge un traseu de aproximativ 500 de metri, cei de 7-9 ani, un traseu de 1.000 de metri, iar cei de 10-13 ani, un traseu de 1.500 de metri. Toți participanții vor primi medalii, iar premierea se va face, din nou, pe categorii de vârstă, respectiv, distinct la feminin și masculin.

Înființarea unei secții de ciclism la Mediaș

O altă veste extraordinară, în aceeași idee de consolidare a ciclismului în orașul de pe Târnava Mare: la Mediaș se înființează, începând din acest an, o secție de ciclism în cadrul Clubului Sportiv Municipal Mediaș. Ideii de înființare a secției are la bază numărul mare al practicanților de ciclism la Mediaș, fie cei care practică la nivel de hobby, fie cei care se ridică la standarde de profesionist, este  în creștere în Municipiul Mediaș, cât și dorința de  diversificare a ramurilor sportive din cadrul clubului medieșean.

„Consider că este firesc ca primăria Municipiului Mediaș să ofere cadrul necesar practicării acestui sport, atât pentru adulți, dar mai ales pentru copiii din municipiul nostru. Astfel, putem să ajutăm tinerii orașului care îndrăgesc acest sport, să performeze. Indiferent de vârstă, medieșenii se bucură de la an la an. în număr tot mai mare, de beneficiile practicării ciclismului. În plus, Medias Bike Marathon este deja o competiție recunoscută la nivel național, care se desfășoară în orașul nostru datorită implicării unor oameni sufletiști. Este o competiție care a avut susținerea mea încă de la prima ediție. Sunt convins că, pentru a avea un viitor mai bun, este necesar să punem un accent deosebit și pe practicarea sportului, iar în cazul de față observ că ciclismul este un domeniu care are numeroși adepți în rândul populației de toate vârstele. Vă invit pe toți cei care doriți înființarea secției de ciclism să transmiteți mesaje de susținere“, a explicat primarul Roman Gheorghe.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *