În avanpremiera concertului Iris (Cristi Minculescu, Valter& Boro) de la Festivalul Berii din Mediaș, vă prezint un fapt poate mai puțin cunoscut de către fanii formației. La începuturile carierei Iris au fost angajați să cânte în deschiderea unei formații medieșene. Este vorba de formatia Magic, care a activat în perioada 1968 -1976.
Iată ce-şi aminteşte Dorian Ciubuc despre începuturile formaţiei: “La Casa de Cultură de pe Mihai Eminescu, în “Clubul de la ora 7”, al lui Aurel Gherghel, trebuia să vină să cânte Magic, din Mediaş, iar in deschidere, o gaşcă tânără pe nume Iris. Din nu ştiu ce motive, cei din Mediaş n-au mai venit, aşa că, în faţa a vreo sută de spectatori, s-a desfăşurat concertul Iris. Aveau deja destul de multe piese proprii, dar acum nu mai cântă nimic din repertoriul de atunci. Practic, m-am împrietenit pe loc cu trupa şi am rămas alături de ei ca, să nu zic sunetist, mai curând om bun la toate. În timp am început să organizăm spectacole ici-colo, să ne încropim o instalaţie de sunet, una de lumini. Mai multă muncă cu reparaţia lor decât altceva, dar era o atmosferă formidabilă. Le-am rămas alături până în primăvara lui 1980, când am plecat la Roşu şi Negru”.
Cei de la Iris revin după o periodă îndelungată la Mediaș, unde au cântat la Zilele Tineretului Medieșean, pe la începutul anilor 2000.