Săptămână viitoare, vineri, 28 octombrie a.c., de la ora 19.00 este programat la Centrul Cultural din Târnăveni, proiecția filmului Insula Muzicii. Este vorba de filmul de debut al lui Cosmin P. Zaharia, născut la Târnăveni și pasionat de cea de-a șaptea artă. Biletele sunt disponibile la Centrul Cultural Târnăveni, Biblioteca Municipală Târnăveni, Art Club. Preț bilet: 28 RON
Lungmetrajul de debut, „The Music Island” a fost filmat în patru ţări, și avut premiera în cinematografe la începutul acestui an.
Ieri, 20 octombrie a.c., m-am întâlnit cu Cosmin la Mediaș, și l-am rugat să-mi trimită o scurtă prezentare despre el, în avanpremiera prezenței sale la Interviurile Mediaș News.
“Sunt Cosmin Zaharia, scenarist, producător, regizor şi actor, iar în iunie 2010 am absolvit cursurile Facultăţii de Teatru şi Film – în Bucureşti – specializarea Actorie. Ca student – actor, am jucat multiple roluri în diverse producţii ale Companiei de Teatru Masca din Bucureşti, atât pe scenele din capitală, cât şi pe cele din ţară. După absolvire, am decis ca dezvoltarea mea în meseria de actor să se continue în străinătate şi, în acest sens, m-am înscris în programul de master al East 15 Acting School of London. Acest fapt mi-a oferit oportunitatea de a juca în producţii londoneze, pe scene diverse, incluzând chiar scena teatrului lui Shakespeare, Globe.
Următorul pas în carieră a fost reprezentat de Bernard Hiller’s Acting&Succes Studio, cea mai bună alegere în materie de coaching pentru oameni de succes din Los Angeles. La scurt timp după aceea, am participat la programul British Action Academy, coordonat de Andreas Petrides.
În același timp, în cariera de actor, am explorat mai multe zone, printre care și stand-up comedy. Pentru a mă dezvolta în acest sens, am urmat cursul de comedie al lui Logan Murray, „Stand Up&Deliver”, în urma căruia am avut șansă să performez în locații precum The Comedy Store, cea mai importantă locație a stand-up-ului londonez.
Imediat după, am susținut diferite casting-uri pentru roluri în filme internaționale și am descoperit lumea cinema-ului. Filmele au devenit instant pasiunea mea, iar platoul de filmare – locul unde știam că trebuie să profesez. În acea perioadă, mă întorceam acasă de la filmări și visam cu ochii deschiși să fiu în spatele camerei, regizând propriile mele filme. În 2017 am regizat, astfel, primul meu scurt-metraj, urmat de un altul, la un an după. Ambele m-au pregătit pentru această provocare – primul meu lung-metraj”, mi-a scris Cosmin.