Azi, 22 aprilie a.c., se împlinesc 30 de ani de la înfiinţarea primului post de radio privat din Mediaş. Acum, la aniversare, urez familiei Iuga şi colegilor de breaslă: La mulţi ani şi cât mai multe emisiuni pe 88, 1 FM!
Pentru majoritatea medieşenilor, “Radio Mediaş 725” înseamnă primul post de radio local independent care a emis în Transilvania, al şaptelea din România şi al 37-lea din Europa de Est, dar pentru câţiva dintre noi înseamnă mult mai mult. S-a numit Radio Mediaş 725 pentru că, în 1993, anul lansarii, municipiul Mediaş sărbătorea 725 de ani de atestare documentară.
Prin intermediul postului de radio înfiinţat de Mihai Iuga (1946 – 2012) câţiva medieşeni am avut posibilitatea să ne facem o carieră în domeniul radio jurnalismului. Pe langă un loc de muncă, pentru unii radioul a fost şi va rămâne prima dragoste, un hobby devenit profesie, o stare de spirit, fără de care cu siguranţă viaţa noastă ar fi fost mai anostă.