Festivalul Transilvania Multiculturală: O călătorie muzicală și culinară prin diversitatea Comunei Biertan

Cea de-a IV-a ediție a Festivalului Transilvania Multiculturală, organizat de Primăria Biertan, a ajuns la final. Evenimentul a revenit pe agenda culturală a comunei  după o pauză de câțiva ani, provocată de impactul pandemiei.

Timp de două zile, artiști și ansambluri de dansuri (românești, armenești, ucrainene sau țigănești) din Biertan, Mediaș, Mureș, Dumbrăveni, Sibiu, Agnita, Ceauaș, Gherla, Turnișor, Richiș, Ucraina și Germania, alături de producători locali i-au întâmpinat pe spectatori cu un program diversificat în Piața Centrală din Biertan. Fanfara săsească Neppendorfer Blaskapelle Sibiu și trupa de dansuri săsești a Forumului German din Sighișoara au deschis seria momentelor artistice, iar  DJ Ari a tras cortina peste ediția din acest an. În ceea ce privește întregul program artistic îi amintim și pe cei de la Ansamblul Folcloric Cununa al Casei de Cultură „Ilarion Cocișiu” din Agnita, Grupul vocal Florile Târnavelor de la Clubul Copiilor Mediaș, Aurelian Adam, Nicu Poșta și nepotul său (Cristian Rupa),  Laura Andraș, Izabela Tomița, Gabi Popescu, Feri Teglaș, Virgil Suciu,  Florin Thomits,  Trupa de dansuri țigănești KALO YAKA,  Ansamblul de dansuri armenești HAYKAGHAK, Szaszcsavas Band, Duo Soa Richiș – Oliver Pracel și Alia Talos, Mădălina Pașol, Katharina Wibmer, Ștefan Brădescu, Tibi G. BAND, Raul Pop și Dinamic.

„Biertan este unul dintre cele mai frumoase sate din Transilvania, iar Transilvania Multiculturală este un festival care cuprinde momente și spectacole din toate culturile pe care le avem în Transilvania. Pornind de la dansuri românești, germane, maghiare, țigănești, ucrainene. De asemenea, întreaga zonă a Bisericii Fortificate a fost plină de activități și ne-am bucurat de prezența a foarte multor producători locali. Foarte mulți turiști au ales să-și petreacă weekendul în Biertan, ceea ce ne bucură și ne obligă ca ediția din 2024 să fie și mai atractivă.”, a spus Mircea- Mihai Dragomir, primarul comunei Biertan.

Finalul Festivalului Transilvania Multiculturală a marcat încheierea unei călătorii muzicale intense și memorabile. Participanții au plecat acasă cu inimile pline de amintiri frumoase și cu dorința de a reveni în fiecare an. Această experiență extraordinară din comuna Biertan a fost cu siguranță un moment de evadare din cotidian și de conectare profundă cu muzica și prietenii, fie că vorbim despre localnici, fie că ne referim la turiștii care au ajuns în perioada 19-20 august în comuna din județul Sibiu.

Vizitatorii au beneficiat de drumeții pe traseele Via Transilvanica din comună și de tururi arhitecturale ale satului Biertan în ambele zile de festival. De asemenea, aceștia au putut achiziționa produse locale de la producătorii prezenți la târgul organizat în proximitatea pieței centrale. Cei mai mici dintre spectatori au putut participa la ateliere interactive (desenat case tradiționale, pictură pe față, ornat turtă dulce, pâine de casă în Copșa Mare,  Roata Olarului, dansuri latino). Rezultatul orelor de repetiții ale micilor cursanți, pregătiți de instructorii Cristina Cîmpean și Nicolae Pescariu, a constat într-un spectacol de dans de câteva minute prezentat în deschiderea programului artistic al celei de-a doua zile de festival.

De asemenea, au fost organizate și concursuri gastronomice cu degustare pentru public (mâncare gătită la ceaun și dulciuri de casă specifice zonei, fiind folosite ingrediente locale și de sezon) Premiile au variat între 300 și 800 lei pentru cei care au pregătit ceaun și 500 lei a fost premiul maxim primit de câștigătoarea concursului de prăjituri.

La concursul de ceaune s-au înscris patru concurenți, care au gătit ceaun de vită cu cartofi natur și salată de varză, gulyas de vită cu smântână și ceapă roșie, ceaun de porc cu mamaligă și salată de varză, respectiv ceaun de porc cu spätzle și murături. În ceea ce privește competiția dulce, participanții au putut degusta din lichiu cu griș, fructe și smântână (Floadănă), negresă cu zmeură, negresă cu piersici în sirop de vanilie și cuișoare și migdale tăiate, prăjitură cu brânză de vaci și vișine, respectiv prăjitură cu nucă, blat de albuș, cremă de ou și frișcă.

„Jurizarea a fost destul de dificilă, pentru că au fost prăjituri și ceaune foarte bune deoarece au folosit ingrediente din gospodăriile proprii și nu a fost ușor să punctăm toate criteriile pe care le-am avut și anume autenticitatea rețetei, ingredientele, gustul și aspectul. Au avut puncte foarte bune concurenții atât cei care au participat la concursul de ceaun, cât și cei care au pregătit prăjituri. Am apreciat foarte mult gradul de dificultate în realizarea preparatelor.”, a spus Dana Mitea, unul dintre membrii juriului la ambele concursuri.

 

Câștigătorii concursului gastronomic de ceaun:

  • Simona Seciu de la Punctul Gastronomic Copșa Mare 122 (Premiul 1) – Ceaun de vită cu cartofi natur și salată de varză
  • Anca Maier (Premiul 2) – Gulyas de vită cu smântână și ceapă roșie
  • Dani Dorin Alin  (Premiul 3) – Ceaun de porc cu mamaligă și salată de varză
  • Iosif Otto (Mențiune) – Ceaun de porc cu spätzle și murături

 

Câștigătorii concurs gastronomic de prăjituri de casă:

  • Dani Diana Andreea (Premiul 1) – Lichiu cu griș, fructe și smântână (Floadănă)
  • Cocoș Marieta (Premiul 2) – Negresă cu zmeură
  • Balster Ana – Maria (Premiul 3) – Negresă cu piersici in sirop de vanilie și cuișoare și migdale tăiate
  • Lidia Moldovan (Mențiune) – prăjitură cu brânză de vaci și vișine
  • Maria Martin (Mențiune) – prăjitură cu nucă, blat de albuș, cremă de ou și frișcă

 

Parteneri: Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR), Colinele Transilvaniei, Sibiu, See you in Transylvania!, My Transylvania și Produs în Sibiu.

Parteneri media: Sibiu 100%, City FM, Nova TV, Sibiul în imagini și Mediaș News.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *