Inaugurarea orgii istorice din Dupuș în Biserica Evanghelică Sfânta Margareta

Azi, 14 octombrie a.c. are loc inaugurarea orgii din Dupuș, care se află la Biserica Evanghelica Sfânta Margareta, din Mediaș.  Orga bisericii evanghelice din Dupuș (județul Sibiu) se numără printre cele mai vechi orgi din Ardeal păstrate până în ziua de astăzi. A fost construită în anul 1731 de Georg Wachsmann, în stil baroc, în prezent fiind singura orgă functională păstrată de la acest constructor. Orga a fost achiziționată din Biertan în anul 1794. În anul 1909 a fost reparată de Karl Einschenk, iar în 1944 și 1972 de Otto Einschenk.

În anul 2004 s-a hotărât – în comun acord de către Consistoriul Districtual Evanghelic Mediaş, Parohia Evanghelică Mediaş şi Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice din România – strămutarea orgii în Biserica Evanghelică din Mediaş. Orga din Dupuș a fost astfel salvată de la distrugere (prin umezeală și carii), fiind restaurată integral și ridicată în Biserica Sf. Margareta de către firma COT Hărman, care face parte din breasla experților din România în construcția și reparația de orgi. Lucrările au durat aproximativ trei ani.

De la ora 14:00, programul inaugurării orgii din Dupuș cuprinde o prezentare realizată de restauratorul de orgi Hermann Binder, o intervenție a constructorului de orgi Árpád Magyar, proiecția unui film documentar realizat de Friedhelm Huser, o piesă compusă de Philipp Caudella și alte compoziții pentru orgă interpretate de: Ursula Philippi, Cosmina Barna, Brita Falch-Leutert, Jürg Leutert, Karina Fernandez-Samodaiev, Theresa Braisch, Frank Spengler, Ada Huser și Edith H. Toth. Intrarea este liberă.

Colaborează:

Maria Petrescu – oboi baroc

Theresa Braisch – clarinet

Zenovia Rusu – vioară

Anda Laposi – vioară

Noémi Vajai – violoncel

 

Anul trecut preotul Gerhard Servatius-Depner ne-a vorbit la Interviurile Mediaș News despre stadiul restaurării orgii din Dupuș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *