În acest an, programul artistic dedicat Zilei Naționale a României, organizat la Mediaș, se va desfășura în Piața Corneliu Coposu, în data de 1 decembrie, începând cu ora 12:00. Primăria Municipiului Mediaș a pregătit un spectacol folcloric deosebit, cu ocazia aniversării a 105 ani de la Marea Unire din 1918. Medieșenii vor putea asista la concerte ale binecunoscutelor interprete de muzică populară Sava Negrean Brudașcu și Veta Biriș. De asemenea, programul artistic desfășurat în Piața Corneliu Coposu îi are ca invitați pe îndrăgiții artiști ai zonei Târnavelor – Ciprian și Mihaela Istrate, alături de grupul instrumental „Ceterașii de pe câmpie“, dar și pe artiștii locali Costel Popa, Emilia Muntean și Bianca Crețu.