Galerie foto: Tradiția jocului Țuru s-a păstrat și în acest an la Mediaș
În prima zi a Sărbătorii Pascale, Primăria Municipiului Mediaș a organizat o nouă ediție a tradiționalului joc Țuru, care se desfășoară în cartierul Moșnei încă din anul 1926.
În prima zi a Sărbătorii Pascale, Primăria Municipiului Mediaș a organizat o nouă ediție a tradiționalului joc Țuru, care se desfășoară în cartierul Moșnei încă din anul 1926.
Restricții de circulație pe perioada desfășurării Jocului de Țuru.
Primăria Municipiului Mediaș organizează în data de 16 aprilie 2023, în prima zi a Sărbătorii Pascale, tradiționalul Joc de Țuru, în cartierul Moșnei.
Prin intermediul prietenilor de la Dacia film vă prezint câteva fotografii aeriene de la jocul Țuru.
Medieșenii sunt asteptați duminică, 24 aprilie a.c., la tradiționalul joc Țuru.
Chiar daca vremea a fost inchisa sute de medieseni au participat azi la traditionalul joc Turu.
Incepand cu aceasta editie, echipe de jucatori formate din elevi ai scolilor mediesene, ce activeaza in cadrul sectiilor Clubului Sportiv al Mediasului si care vor duce mai departe acest frumos obicei al Mediasului.
Ca in fiecare an traditia continua la Medias, locuitorii fiind invitati in prima zi de Paste, sa participe la jocul Turu. Invitatia a fost facuta azi, 17 aprilie a.c., de catre organizatori in cadrul unei conferinte de presa.
Dacia film a postat azi pe internet un videoclip cu imagini de la traditinalul joc Turu.
Primaria Municipiului Medias, alaturi de domnul Dinu Banceu, doreste sa continue una dintre cele mai frumoase traditii mediesene, prilej cu care, in prima zi de Pasti, va asteptam sa participati la jocul de „Turu”, incepand cu ora 11.00.