Rockin’ by myself de Dumitru Ungureanu
Azi vin cu altă recomadare. Este vorba de volumul Rockin’ by myself de Dumitru Ungureanu, a doua carte a colecţiei Vibraţii singulare, prima fiind Riffuri de chitară de Gabriel Petric.
Azi vin cu altă recomadare. Este vorba de volumul Rockin’ by myself de Dumitru Ungureanu, a doua carte a colecţiei Vibraţii singulare, prima fiind Riffuri de chitară de Gabriel Petric.
De curând a fost lansată o carte de poveşti pentru copii, care are subiectul la Mediaş.
Istoricul medieşean dr. Vasile Mărculeţ are o nouă apariţie editorială. Este vorba de volumul “Campanii bizantine pe Dunăre (secolele VI – XII)”, apărut la Editura M.N.M.R. (Muzeul Naţional al Marinei Române).
Medieseanul Dumitru Chisalita a colaborat la un dublu volum lansat de Academia Romana.
Casa Schuller din Medias este gazda unui dublu eveniment. Vineri, 20 septembrie a.c., de la ora 19:00 are loc un concert de muzica folk si poezie.
Azi, 3 august a.c., in cadrul Sarbatorii Tuberozelor din Hoghilag va fi lansata monografia localitatii Prod.
In cadrul Festivalului Medias, cetate medievala, editia a XV-a, autorul – Vasile Lupasc-Sfintes va lansa ,,Marea Carte a Unirii” la Muzeul Municipal, vineri, 19 iulie a.c., de la ora 18.30.
Duminica, 2 iunie a.c., se lanseaza al doilea volum de memorii al poetului George L. Nimigeanu. Volumul, intitulat “Vamile Sperantei – Cumpaniri….Descumpaniri” este in cadrul manifestarii Sarbatoarea Mediasului.
Muzeul Gazelor Naturale gazduieste sambata, 13 aprilie a.c., la ora 16:00, o lansare de carte.
Evenimentul editorial prilejuit de lansarea volumului de poezii ,, Mi-e dor…” autorul fiind interpretul de muzica populara Aurelian Suciu.
Muzeul Gazelor Naturale gazduieste in data de 27 martie a.c., de la ora 16.30, la evenimentul editorial prilejuit de prezentarea lucrarilor referitoare la procesul de hipnoza si autohipnoza, probleme si intrebari de psihologie, aparute in Colectia Hipnoza.