lansare de carte

Avem parte de un sfarsit de saptamana cu multe evenimente la Medias. In aceasta dupa amiaza, mediesenii pot participa la “Marsul pentru viata”, urmat de conferinta ”Ce mai inseamna Viata pentru omul de azi?”, la Sala Traube, Mihai George Corui isi lanseaza un volum de poezii, la Hotelul Traube.

Medieseanul Mihai George Corui isi lanseaza cea de-a doua carte. Mihai si-a facut debutul literar anul trecut, cu volumul “Vad inainte, antrenorule”, o lucrare de povestiri si schite. Acum, autorul ne prezinta „Cand dragostea se-ntampla”, un volum de poezii, realizat in colaborare cu editura Ecou Transilvan din Cluj-Napoca.

Miercuri, 25 ianuarie a.c., a avut loc la Casa Schuller, lansarea celui de-al doilea volum din seria “Medias 750”. Prezentarea cartii a fost facuta de dr. Mihai Chiriac. Prezenta carte cuprinde 11 studii de specialitate, la care se adauga o introducere semnata de editorii volumului, prof. dr. Vasile Marculet, respectiv prof. Helmuth Knall, unde este specificat scopul prezentului demers, sunt adresate multumiri colectivului de autori, care a avut deplina libertate in tratarea subiectului ales, asumandu-si intreaga responsabilitate pentru continutul materialelor publicate.

Sala de spectacole a Casei Schuller a fost ieri “plina ochi” la lansarea celor patru carti. Prin intermediul lui Constantin Velicea, va prezint mai jos o galerie foto.